Fundamentele cercetășiei

Există 3 fundamente ale cercetășiei (the Scout Movement):

  • Scopul (The Purpose)
  • Principiile (The Principles)
  • Metoda Scout (The Scout Method)

Luate împreună, aceste trei elemente constituie cercetășia (Scout Movement, în limba engleză) – fundamentele ei. Practic, lucrurile acelea care nu se schimbă, indiferent despre ce organizație de cercetași am vorbi.

Să vedem despre ce e vorba la fiecare dintre ele:

Scopul

este de a contribui la dezvoltarea copiilor și tinerilor, în vederea împlinirii lor fizice, intelectuale, sociale, spirituale, pentru a deveni cetăţeni responsabili ai comunităţilor locale, naţionale şi internaţionale.

În limba engleză, sună la fel: „The purpose of the Scout Movement is to contribute to the development of young people in achieving their full physical, intellectual, emotional, social, and spiritual potential as individuals, as responsible citizens, and as members of their local, national, and international communities.”

Acesta este scopul nostru: să contribuim la dezvoltarea copiilor și tinerilor. Ne asigurăm că l-am atins, dacă aceștia devin cetățeni responsabili ai comunităților locale, naționale și internaționale.

Principiile

  • Datoria faţă de Spirit (Duty to God)
  • Datoria faţă de aproape (Duty to others)
  • Datoria faţă de sine (Duty to self)

Le reprezentăm foarte des, atunci când facem salutul cu cele trei degete ridicate. Fiecare dintre cele trei degete reprezintă unul dintre aceste principii.

(și bineînțeles, se adaugă ideea ‘cel mare îl protejează pe cel mic’, prin apărarea degetului mic cu degetul mare al mâinii)

Metoda Scout

concepută de BP, cu cele opt elemente importante:

  1. Promisiunea şi Legea
  2. Învățarea prin acțiune
  3. Progres personal
  4. Sistemul echipelor
  5. Sprijin adult
  6. Cadru simbolic
  7. Natura
  8. Implicarea în comunitate

Pe fiecare dintre aceste 3 fundamente ale cercetășiei le voi relua în postări separate, întrucât sunt.. esențiale.

Deocamdată însă, îmi doresc să păstrăm fundamentele, schematic, în minte:

  • Scopul
  • Principiile
  • Metoda Scout