Member of the Board

Începând cu luna aprilie fac parte din Consiliul Director al Organizației Naționale Cercetașii României. Până aici, toate bune. Sau..?

Pe la finalul anului trecut am luat o decizie foarte dificilă: să renunț la Echipa Executivă, pentru a putea candida la o poziție în cadrul Consiliului Director. O dată cu asta venea și mutarea mea din București (oraș cu care am demult o relație cam ambiguă – o combinație de respect și admirație cu nerăbdare, înghesuială și viteză copleșitoare). Timpul pe care l-am petrecut în Echipa Executivă a fost absolut superb! Da, erau telefoane la 10 noaptea și da, erau tot felul de sute de cerințe de la mulți oameni care voiau lucruri asemănătoare (sau care puteau fi ușor de rezolvat pe cont propriu), dar.. Dar mâncam roșii cu brânză împreună și ne propuneam să nu răspundem la telefon în timpul pauzei de prânz. Iar dacă una dintre noi se apropia (prea mult) de epuizare, celelalte o împingeau să plece acasă și să lase ‘urgențele’ pentru mai încolo. Și erau tot felul de situații pe care le discutam și rezolvam împreună, fiindcă soluția cea mai bună nu e întotdeauna clară atunci când toate și toți te grăbesc, inclusiv (sau mai ales) tu însăți.

M-au durut personal îndoielile cu privire la bugetul biroului din care făceam parte – pentru că știam cât este de sub-estimat în comparație cu munca depusă. Dar să lăsăm discuția asta deoparte, fiindcă e greu de digerat și nu e timpul ei acum.

Am primit votul de încredere să iau decizii înțelepte în următorii trei ani. Și o dată cu asta, s-au schimbat și alte lucruri în viața mea: m-am reîntors acasă, în Drobeta Turnu Severin (este orașul meu preferat și vă invit oricând să-mi faceți o vizită, anunțată sau neanunțată). Am planuri să construiesc aici. Să construiesc o saună (în grădină, anul viitor, cândva). Dar mai ales să construiesc lucruri pentru comunitatea locală. În noiembrie (în prima sâmbătă, pe 3 – ce dată potrivită pentru a cunoaște zona asta, nu?) organizez (împreună cu o echipă faină, care e și ea în construcție) TEDxDrobetaTurnuSeverin. Din iulie vor fi gata niște pachete turistice pentru închiriere de canoe (am în garaj o remorcă cu vreo 8 canoe, de la o altă inițiativă a mea). Tot din iulie va fi gata și tentativa de Free Walking Tours (conceptul ăsta fain, pe care încerc de 7 ani să-l aduc acasă – și despre care știu că va funcționa, dacă lucrurile sunt pregătite bine).

Mai visez și la un loc cercetășesc în oraș – dar pentru asta mai e de muncă. Însă mă pregătesc (spre exemplu, în septembrie merg în Polonia cu scopul de a obține un certificat european de instructor de Frânghii joase = Low Ropes). Am început demersurile pentru obținerea personalității juridice pentru Centrul Local. DJST MH ne-a refuzat un proiect pentru că nu avem CUI de Mehedinți – dar nu-i nimic, tot mergem să-i ajutăm la tăbara națională de orientare turistică pe care o organizează.

Severinul (căci da, așa îi zicem noi) e un oraș pe care îl parcurgi într-o oră de la un capăt la altul (mergând). Dar e un oraș la Dunăre. O Dunăre care pare un lac de cele mai multe ori. Și care mereu mă liniștește – are ceva maiestuos fluviul acesta. Severinul vine la pachet cu casa în care am crescut, cu un cățel lingușitor fără coadă, cu vie, grădină, bicicletă cu frână de picior și flori de Regina-nopții. Plus un boiler pe lemne, vecini care mă știu de mică, cocoși care cântă la 4 dimineața și doi smochini (ca să vă faceți o idee despre vreme).

Sunt interesante schimbările astea de mediu – îmi pun în față tot felul de perspective. M-am mutat acasă și sunt membră în Consiliul Director.

Zilele trecute am fost la Cupa Izvoarelor – unde m-am întâlnit cu o mulțime de lideri cercetași faini (și cu cercetași faini, desigur). Cornel mi-a spus că „trei ani în Consiliul Director sunt de acomodare. Abia apoi o să-ți dai seama cum stau lucrurile.” M-a speriat treaba asta, trei ani e mult timp – dar nici nu vreau să presupun despre mine că sunt ‘altfel’ (doar sper asta).

Deja e copleșitor să fiu parte din Consiliul Director – lucrurile care ‘ies’ din mâna ta sunt muuuult mai puțin vizibile decât la firul ierbii. Iar oamenii au nevoie să se simtă productivi (sau cel puțin, eu am această nevoie). Va trebui să găsesc cumva un echilibru. Cu siguranță voi avea nevoie de ajutor. Primul ajutor a început deja să vină – tot la Cupa Izvoarelor, în discursul meu (de om important) am spus cât de tare mă bucur să vină cercetași la mine să mă salute (eventual să adauge un nume), să îmi povestească despre ei, despre nevoile și dorințele lor. Și au venit – inclusiv temerari, inclusiv exploratori, inclusiv lideri. E mare lucru!

Apoi, desigur, orice ne propunem să facem, vom avea nevoie de echipe implicate. Oameni care sunt un pic de supra-oameni – care își dau timpul și energia lor nu doar centrului local din care fac parte, ci tuturor cercetașilor români (și celor din Severin, și celor din Putna, și celor din Cluj, și celor care vor fi). Cred că o bună parte din acești supra-oameni sunt tineri, care vin cu entuziasmul, energia, timpul și disponibilitatea vârstei. Și sper că o parte dintre acești supra-oameni sunt adulți, care vor aduce echilibrul, maturitatea, așezarea și răbdarea vârstei.

Mi-am propus, în candidatura mea, să comunic mult (deși lucrul acesta nu se potrivește neapărat cu firea mea) – și intenționez să fac asta. Sper să existe vreo mână de oameni care să afle lucruri interesante și utile de la mine.

Mulțumesc că ai citit! O să mai scriu 😉