De ce cred în proiecte mici

Proiectele mici transformă comunitățile, iar oamenii implicați învață și cresc o dată cu implementarea lor. Cred că grupurile de exploratori și seniori ar trebui să se implice în proiecte mici – iar acum au (din nou) ocazia perfectă, prin concursul de proiecte ‘Acționează’ derulat la nivel național.

Anul trecut am coordonat concursul de proiecte și am fost surprinsă că echipele de exploratori nu s-au înghesuit să facă lucruri pentru comunitățile lor. Să fie implicați și activi – ceea ce ne așteptăm să creăm prin cercetășie.

Anul acesta, Livia va coordona un nou concurs de proiecte, la care pot aplica echipe de exploratori (care pot câștiga o sumă maximă de 1000 lei) și seniori (care pot câștiga o sumă maximă de 2000 lei). Lecțiile învățate anul trecut vor aduce mici modificări, astfel că acest concurs va fi unul mai fain!

Consider că este un proces educativ foarte important (într-o lume care vorbește tot mai mult despre ‘proiecte’, ca despre un concept pe care toți l-am cunoaște perfect) pentru tineri să se implice în crearea unui proiect pentru a rezolva o problemă din comunitatea lor. Ei învață, în primul rând, să privească cu adevărat în jurul lor, să analizeze situații și să le definească, să înțeleagă. Să privească, deci, să vadă. Văd problemele: „este gunoi pe potecă”, „copiii stau mult la televizor”, „tinerii nu merg la vot și nu știu cine e prefectul județului lor”, „adulții răspund la telefon în timpul piesei de teatru”, „oamenii nu merg în parc”. Și tot așa. Sunt lucruri pe care le observă în jurul lor.

Apoi, își pun întrebări „de ce nu merg oamenii în parc?”, „de ce este gunoi pe traseu?”. La unele vor răspunde intuitiv „fiindcă oamenii sunt leneși”. Dar provocarea lor e să NU răspundă intuitiv – să se uite dincolo de asta, să încerce să înțeleagă („oamenii sunt leneși, dar nici nu au coșuri de gunoi pe munte. Și nu cunosc/nu îi interesează ce se întâmplă cu o sticlă pe care o lasă în urmă.”) Și mai au o provocare: să găsească o soluție la îndemâna lor!

Analizând problema pe care au găsit-o, analizând tot felul de cauze posibile pentru problema aceea – ei vor trebui să vină cu soluții pentru ea. Și vor fi soluții, sunt convinsă de asta! Probabil vor avea nevoie de facilitare și ghidaj, dar tinerii vor găsi soluții viabile – vor spune „mergem să strângem gunoaiele”, „punem pancarte”, „montăm coșuri”, „scriem articole”, „povestim cu adulții noștri” etc. Iar tot procesul acesta îi face să fie inovatori și cetățeni activi ai comunității lor. Le dezvoltă simțul de inițiativă.

Având lucrurile astea în minte (problema + o soluție pe care o propun), exploratorii și seniorii trebuie să își pună gândurile pe hârtie – să convingă de ce, ce și cum vor să facă. Dacă reușesc, vor primi un buget pentru a implementa soluția – adică, greul abia atunci începe. Dar știți cum e, cel mai bine se învață când e greu: când vor exista certuri și instituții publice care nu-i vor băga în seamă, când va începe un nou sezon din serialul preferat în același timp cu temele la mate pentru școală (sau agitația pentru un loc la cămin), când firma din colț le va da o factură greșită și bonurile de la Lidl se vor pierde. Învățarea continuă: cum să lucreze în echipă, cum să comunice, cum să își dezvolte o disciplină personală, cum să identifice o factură corectă, cum să își organizeze actele. Sunt atâtea momente de învățare într-un proiect, e un fel de exercițiu pentru lucrurile care îi vor aștepta mai târziu.

Iar rolul adulților, liderilor este de a-i sprijini – de a le crea un spațiu sigur în care să greșească. Este foarte important să fie ei cei care propun, implementează, promovează, comunică. Și nu va merge bine (de cele mai multe ori). Nu le vor ieși socotelile. Iar în momentele alea e la fel de important să aibă alături un ‘mentor’, pe cineva care să îi ajute să înțeleagă ce nu a funcționat și ce (dacă există) poate fi îmbunătățit. Mai ales, ce pot ei să învețe din această experiență. Cineva să le amintească de acest spațiu sigur, dar și de responsabilitățile lor (și asumarea pentru lucrurile care se întâmplă). Liderul.

Din toate motivele astea și din multe altele, concursul acesta de proiecte este ‘rampa de lansare’ și în același timp, defilarea cercetășiei. Este alegerea de a pune în practică cercetășia. Și a o exersa pentru viitor.

Bineînțeles, toate acestea se leagă perfect cu strategia organizației noastre. Pentru că proiectele mici creează proiectele mari – acelea prin care ne propunem să aducem cercetășia în comunități: prin educarea tinerilor și prin ‘amprentarea’ (pozitivă) comunităților noastre (ce aducem noi acolo unde suntem prezenți).

Proiectele mici creează proiectele mari. Și contribuie ca organizația noastră să fie una sustenabilă (adică, o organizație care va exista și peste 100 de ani). Într-un fel care să conteze. Și acum – și atunci.