De ce e cercetășia potrivită pentru adolescenți?

Lucrez de peste 10 ani cu adolescenți (și tineri sub 24 de ani) și iubesc felul în care cercetășia îi sprijină și le oferă un context sigur de dezvoltare.

Dacă aș avea o fiică (sau fiu) adolescentă, cu siguranță aș încerca să o conving să descopere cercetășia. De ce?

În primul rând, pentru că la adolecență grupul de prieteni devine foarte important. Deseori, mai important decât familia. Când sunt mici, copiii au nevoie de sprijinul, prezența și confirmarea părinților – în adolescență, ei caută confirmare din partea altor tineri, din partea colegilor și prietenilor lor. Deși frustrant pentru părinți, lucrul acesta le permite adolescenților să se integreze într-un grup mai larg, în comunitatea din care fac parte. Iar unul dintre cele mai importante roluri ale părinților e acela de a se asigura că fiii/fiicele lor fac parte dintr-un grup de prieteni faini, care au un sistem de valori zdravăn și care trăiesc un stil de viață sănătos.

Aetos18

În această perioadă stresantă și anxioasă a vieții lor, adolescenții învață / aleg să se bazeze pe gașca lor. Pe acei oameni de-o vârstă cu ei (de cele mai multe ori), care trec prin aceleași întrebări și curiozități – și care îi pot înțelege cel mai bine.

Tinerii adolescenți ar trebui să învețe să întemeieze relații puternice și potrivite de prietenie. Au nevoie ca aceste relații să nu fie superficiale, iar ei să se poată baza cu adevărat pe prietenii lor – chiar și atunci când ‘ies din tipare’ în vreun fel. Ei își pun întrebări despre identitatea lor, despre școală, viață socială, relații; încep să acorde o atenție sporită aspectului fizic și părerilor grupului lor. Când le vor cere sfatul prietenilor în legătură cu o dilemă pe care o au, adolescenții ar trebui să găsească înțelegere, respect și compasiune. Ei descoperă și adoptă, împreună cu grupul lor, cine sunt, cum vor să fie – iar prietenii sunt responsabili, întrucâtva, să îi ghideze în luarea deciziilor potrivite și evitarea comportamentelor nocive.

Această perioadă este una în care tinerii învață cum să dezvolte relații autentice de prietenie și cum să le evite pe cele nepotrivite.

Camp de vară Aetos

Cercetășia le oferă adolecenților acest grup frumos, cu un sistem de valori bine definit, cu oameni de-o seamă cu ei, care împărtășesc aceleași interese și curiozități, au aceleași nesiguranțe și întrebări – și au aceeași dorință de a se auto-dezvolta, de a fi activi în comunitatea lor, de a învăța împreună, de a se accepta cu adevărat (pe ei înșiși și pe ceilalți). Cercetășia le oferă adolecenților un ghidaj în această perioadă a vieții lor, bazat pe un sistem de valori care este adoptat de toți membrii – și care le oferă, deci, un cadru sigur de dezvoltare.

Un cadru de dezvoltare pe care tinerii și-l creează, dezvoltă și adaptează la nevoile și dorințele lor – păstrându-le și sărbătorind diferențele individuale, iar în același timp având un „fir roșu” comun.

Ca să rezum acest articol, iată de ce e atât de potrivită cercetășia pentru adolescenți:

Aetos28