Voi când faceți 18 ani?

Metaforic vorbind, un centru local face 18 ani atunci când devine filială – adică, atunci când are personalitate juridică proprie.

Sunt câteva condiții pe care CL trebuie să le îndeplinească, înainte de a deveni filială (condiții pe care eu le văd schimbate și relaxate, pe termen mediu) – dar există multe grupuri de cercetași din toată țara care îndeplinesc aceste condiții și care (încă) nu se gândesc serios la PJ.

Ne pregătim pentru Adunarea Generală, care va avea loc pe 2-3 noiembrie, la București – un moment prielnic pentru a solicita aprobarea AG pentru personalitatea juridică. Cum? Foarte simplu – completând formularul de aici.

A deveni filială înseamnă, desigur, o mai mare responsabilitate pentru Centrul Local – de a ține lucrurile organizate și de a le planifica din timp. Sau nu. Spre exemplu, în cazul centrului meu local, singura schimbare pe care a adus-o statutul de filială a fost că ne este muuuult mai ușor să aplicăm pentru tot felul de bani (la nivel de administrație locală, dar și la nivel de companii sau programe internaționale).

Tot acest nou statut ne ajută să semnăm contracte de voluntariat cu adulții din centru, să semnăm adeverințe pentru cercetașii care merg la BQ și ratează o zi de școală – sau să dăm chitanțe tuturor celor care își plătesc cotizația cash. Avem, mai nou, o ștampilă pe care o folosim des (deși ea nu mai e obligatorie), fiindcă conferă încredere partenerilor noștri. Negociem mai ușor cu Primăria pentru găsirea unui spațiu pe care să-l administrăm și am obținut prima finanțare la concursul județean de proiecte de la DJST (Direcția Județeană de Sport și Tineret) – bani pe care i-am folosit la organizarea campului de vară.

Hârtiile le ținem în același mod ca înainte; bonurile și facturile le organizăm în același mod ca înainte – nicio schimbare aici. Atât doar, că acum le ducem la contabila noastră, nu le trimitem la sediu.

Dar, cu tot riscul de a părea ciudat, statutul de filială aduce cu sine o neașteptată încredere în sine și forță. N-aș fi zis că acestea vor fi printre efecte – dar cu siguranță sunt. E o mare onoare și mândrie – e ceva care dă putere unui centru local, e un motor nou.

Vă încurajez să deveniți filială! Aveți timp până în noiembrie să vă puneți la punct cu condițiile, să povestiți despre asta în Adunarea Generală Locală – iar apoi să cereți aprobarea Adunării Generale Naționale.

Cu ocazia asta, mă pun la dispoziția oricărui centru local care vrea să treacă prin proces. Lucrăm momentan la un ghid de înființare a unei filiale – dar între timp, vă sunt alături la fiecare pas. Trebuie doar să luați legătura cu mine – prin email, sau telefon, sau FB, sau scrisoare. Cu siguranță mă găsiți undeva 😉

Scrieți-mi că vreți să deveniți filială!